marți, 10 iunie 2014

Kazakhstan - 6 zile de somn continuu

traducere şi adaptare de Marian Apostol (AIM) după un articol de la SOTT.net

Oameni din două localităţi apropiate din fosta republică sovietică Kazakhstan cad brusc într-un somn profund pentru câteva zile. Nimeni nu are vreo explicaţie.

Deoarece cele două aşezări se află în apropierea unei foste mine de uraniu, se crede că acesta ar fi motivul episoadelor de somn profund, dar nu există încă nici-o probă concludentă. Ambele localităţi sunt acum aproape părăsite, însă 60 din cei 820 de locuitori au adormit brusc pentru perioade de până la 6 zile, fără vreun motiv aparent.

Marina Felk din Kalachi, în vârstă de 50 de ani, a declarat: "Dimineaţă devreme aveam de lucru la ferma de vaci, ca de obicei, şi brusc am adormit. Nu îmi amintesc nimic, dar m-am trezit într-un salon de spital, iar asistentele mi-au spus zâmbind 'Bine ai revenit prinţesă adormită, în sfărşit te-ai trezit'. Nu imi amintesc absolut nimic. Am dormit două zile şi două nopţi în continuu".

Alexei Gom se afla în Kalachi în vizită la soacra sa, când a avut parte de o experienţă similară. "Dimineaţa m-am apucat de lucru, doream să termin ceea ce începusem zilele trecute, şi mi-am deschis laptop-ul. Am inceput să citesc materialul respectiv, şi asta a fost. Am simţit ca şi cum CINEVA AR FI APĂSAT UN BUTON CARE SĂ MĂ ADOARMĂ", a declarat el unui reporter local. "M-am trezit în spital, iar lângă pat erau soţia mea şi soacra mea. Medicii nu au găsit nimic în neregulă cu mine, după ce mi-au făcut câteva analize medicale. Am dormit mai mult de 30 de ore. Aşa ceva nu mi s-a mai petrecut până acum niciodată, nici mie şi nici altcuiva din familia mea".

Unii localnici s-au temut că au îngropat un bătrân care putea să nu fie mort, ci doar adormit... Alţii deja s-au pregătit pentru eventualitatea unui astfel de episod avand în permanenţă cu ei cele necesare...

Şi nu e vorba numai de "adormire". Alţi adulţi au raportat simptome de ameţeală, slăbiciune, dificultate de concentrare, pierderea temporară sau parţială a memoriei, iar copiii au spus că au halucinaţii în care văd şerpi sau viermi care le mănâncă braţele...



Cercetătorii, care la început au avansat ipoteza "savantă" a unei doze zdravene de vodkă, s-au văzut obligaţi să analizeze temeinic cazurile şi să vina cu o explicaţie măcar plauzibila, dacă nu corectă. Până acum au fost realizate peste 7.000 de experimente cu mostre din părul, unghiile şi sângele pacienţilor, dar şi cu mostre din solul, aerul şi apa din cele două localităţi. Nu s-a gasit nimic ciudat.

Unii avansează explicaţia contaminării cu material radioactiv, pentru că înainte de căderea URSS, cele două localităţi (dintre care una era chiar secretă, fiind absentă de pe hărţile publice) au fost şnfiinţate pentru a servi ca reşedinţă lucrătorilor în minele de uraniu din apropiere. Este posibil ca apa din sistemul public local să fie contaminată cu vreo substanţă chimică ce determina astfel de simptome? Ciudat este că doar unii oameni se resimt, nu toţi locuitorii.

Dr. Kabdrashit Almagembetov spune că nu poate fi vorba de otrăvire chimică: "Aceşti oameni dorm două până la şase zile... Cum se explica faptul că cineva adoarme brusc, în timp ce tovarăţul lui de viaţă care locuieste cu el nu se resimte deloc?"

Perturbări în energia telurică locală, sau o nouă armă electromagnetică?

"... copiii au spus că au halucinaţii în care văd şerpi sau viermi care le mănâncă braţele..."

Deocamdată nu se poate şti care este cauza acestor comportamente, dar oare nu este posibil ca aceşti copii să perceapă anumite interacţiuni energetice subtile (invizibile) cu entităţi sau poate doar imagini simbolice a ceea ce se petrece de fapt? Şi, din moment ce aceste halucinaţii mărturisite de copii sunt toate de acelaşi fel, oare asta nu reprezintă un bun punct de plecare pentru cercetări?

Aceste halucinaţii sunt foarte importante şi din alt punct de vedere. Este posibil ca aceşti oameni să sufere de o formă puternica de sugestie hipnotică, mai ales dacă avem în vedere faptul că felul în care ei descriu intrarea în această stare alterată de conştiinţă: se face brusc, ca la apăsarea unui buton. Mărturiile celor doi care au fost publicate până acum arată că victimele se comportă ca şi cum ar fi "lovite" de un câmp energetic (subtil sau, poate electromagnetic - artificial sau natural).

Aici merită să amintim despre celebra "facilitate" americană HAARP, dar şi celelalte "arme" secrete sofisticate de generaţie "superioară" (care au apărut ca urmare a perfecţionării HAARP şi a altor tehnici cu efect similar). Ca o notă importanta, americanii au anunţat închiderea HAARP "din lipsă de fonduri", probabil pentru că aceste fonduri au fost alocate către alte operaţiuni ce s-au dovedit mai eficiente în manipularea oamenilor şi a condiţiilor meteo...?!

Imaginaţi-vă că dispuneţi de un astfel de aparat şi că la apăsarea unui buton o întreaga companie de soldaţi perfect instruiţi "cad pradă" unui somn adânc pentru câteva zeci de ore... Deşi este de apreciat această modalitate non-violentă de a câştiga un avantaj în faţa inamicului, ce motiv ar avea "stăpânul butonului" să nu-l folosească pe oricine i s-ar părea potrivit (chiar civili, femei, copiii) pentru scopul pe care îl are în vedere, din moment ce nu implică deloc violenţa şi nu lasă efecte secundare?

Sursa: http://roaim.de.vu/?a=articles&p=951

Niciun comentariu: