duminică, 26 ianuarie 2014

SUNT PARTE DIN PROBLEMĂ SAU DIN SOLUȚIE?


 
Un om care se simțea veșnic împovărat de greutățile vieții i se plânse unui maestru spiritual vestit:
- Nu mai pot! Viața mi-e un chin!
Maestrul luă o mână de cenușa și o lăsă să cadă într-un pahar plin cu apă curată, bună de băut, pe care-l avea pe masă, spunând:
- Acestea sunt suferințele tale.Toată apa se tulbură și se murdări. Maestrul aruncă apa, luă o altă mână de cenușă la fel cu cea dinainte, i-o arătă omului nostru, se apropie apoi de fereastră și o aruncă în mare.
Cenușa se împrăștie într-o clipă, iar marea rămase la fel ca înainte....
- Vezi?, îl lămuri înțeleptul. “În fiecare zi trebuie să alegi între a fi un pahar de apă sau marea.”
Prea multe inimi neîncăpătoare, prea multe suflete șovăitore, prea multe minți nepricepute și brațe închise.
Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul! Nu îndrăzneala prostească, temeritatea inconștientă, ci adevăratul curaj, care în fața fiecărei probleme spune liniștit: ”Există cu siguranță o soluție pe undeva, iar eu o voi găsi .”
… iar când în viața ta există momente in care te plângi de starea jalnică în care se află lumea, societatea sau când ești tentat să arăți acuzator spre alții, răspunde-ți la o singură întrebare:
SUNT PARTE DIN PROBLEMĂ SAU DIN SOLUȚIE?

Niciun comentariu: