Tot mai mulţi specialişti caută legătura invizibilă dintre
emoţii şi sănătate, în căutarea unui răspuns la o întrebare
fundamentală: Sunt implicate propriile noastre trăiri sufleteşti în
apariţia bolilor?
Ei bine, se pare că este adevărat: suferinţele emoţionale se
transferă întotdeauna asupra corpului fizic, lăsând urme greu de
înlăturat! Dar s-a găsit o soluţie şi pentru această problemă!
Metoda “The Journey” sau “Călătoria”, a luat naştere în urma experienţei personale de vindecare a d-nei Brandon Bays, scrie suntsănătos.ro

Acum
20 de ani, ea era implicată în activităţi de educaţie medicală, fiind
considerată un exemplu în ceea ce priveşte un mod sănătos de viaţă.
Avea o dietă sănătoasă, o viaţă emoţională echilibrată, o viaţă de
familie împlinită, care nu aveau cum să-i aducă altceva decât sănătate.
Şi totuşi… nu a fost aşa!
Brandon Bays a dezvoltat o tumoră abdominală de mărimea unei mingi de baschet,
cu indicaţie urgentă de intervenţie chirurgicală. Acesta a fost punctul
în care a pornit pe propriul drum de vindecare, un demers încununat de
succes, după numai şase săptămâni! De atunci, îi învaţă pe oameni cum
să-şi gestioneze emoţiile, astfel încât să nu le afecteze sănătatea.
- “«Călătoria» este un ghid excepţional pentru vindecare şi eliberare!”
- D-nă dr. Răduţă, practicaţi de mai mulţi ani metoda de
vindecare psiho-emoţională descoperită de Brandon Bays. Aţi găsit cu
ajutorul ei acea “punte” dintre psihic şi corpul fizic?
- Metoda de vindecare prezentată de Brandon Bays am experimentat-o
prima dată sub forma unei călătorii fascinante în lumea interioară a
fiinţei mele. Am descoperit că este profund eliberatoare în plan
emoţional şi, în mod neaşteptat, cu efecte vindecătoare în plan fizic,
care s-au păstrat până în ziua de azi. A fost o confirmare a ceea ce
ştiam deja de mulţi ani, şi anume, că în spatele tuturor bolilor şi al
dezechilibrelor fizice se află o cauză psiho-emoţională.
Acest prim pas a deschis pentru mine orizonturi largi, în propriul
demers de cunoaştere, şi a devenit, în practica medicală, unul dintre
cele mai utile instrumente de echilibrare emoţională şi de vindecare
fizică a pacienţilor.
Se ştie că
fiinţa umană este un complex de tipare informaţionale,
alcătuite din emoţii, înţelegeri, scheme de convingeri şi credinţe,
interpretări şi răspunsuri la contactul cu realitatea înconjurătoare.
De-a lungul vieţii, ne confruntăm cu situaţii diverse – atât plăcute, cât şi neplăcute.
Modul în care reacţionăm la ele se imprimă la nivelul fiinţei, ca o
amprentă informaţională, care va fi reactivată şi consolidată ulterior,
ori de câte ori vor fi create condiţii similare evenimentului iniţial.
Orice situaţie cu încărcătură emoţională negativă se adăugă
inconştient la o suferinţă primară, rezultând un conglomerat de amintiri
dureroase, construit în jurul unui element central: emoţia negativă
trăită prima dată. Astfel, apar tipare de reacţie emoţională, diferite
de la un individ la altul. Procesul începe încă din copilărie şi
continuă pe tot parcursul vieţii, fără să ne dăm seama! Metoda
“Călătoriei” ne permite să accesăm tiparele emoţionale şi să desfacem
verigile înlănţuitoare ale obişnuiţelor negative şi ale emoţiilor
nesănătoase.
Tehnica d-nei Brandon Bays este extrem de eficientă şi cu rezultate durabile:
boli care necesitau intervenţii chirurgicale s-au vindecat după numai
câteva şedinţe; dureri cronice, vechi de ani de zile, episoade de
depresie sau anxietate s-au vindecat într-o singură şedinţă; pacienţi
bolnavi de cancer, care nu mai aveau de trăit decât câteva luni, au
supravieţuit cumplitei boli.
Eficienţa remarcabilă a metodei mi-a fost demonstrată, atât în
practica medicală, cât şi în cadrul seminariilor în care am studiat cu
Brandon Bays, instrumentele necesare pentru a ajuta pacientul să aibă
acces nu numai la sănătatea fizică sau emoţională, ci şi la sănătatea
relaţională, profesională, spirituală. Cu alte cuvinte, “
Călătoria” te învaţă cum să-ţi creezi viaţa pe care ţi-o doreşti, trăind în armonie cu tine însuţi şi cu ceilalţi, dar este totodată un ghid excepţional pentru vindecare şi eliberare.
- “Călătoria” lui Brandon Bays are şi baze ştiinţifice care-i atestă eficacitatea?
- Practic, metoda are un fundament logic, prin modul particular de
accesare şi vindecare a cauzei rădăcină, a problemei primare cu care ne
confruntăm la un moment dat. Accentul se pune pe autoacceptare, iertare,
accesul la esenţa fiinţei noastre. O teorie interesantă, care este
susţinută ştiinţific şi demonstrează eficienţa “Călătoriei”, ne arată că
t
oate tiparele şi reacţiile emoţionale negative se înmagazinează pe parcursul vieţii la nivel celular. Teoria memoriei celulare a fost dezvoltată de Dr. Deepak Chopra, medic de medicină internă şi endocrinologie, totodată
expert în fizica cuantică.
El a pornit de la observaţia că toate celulele corpului nostru se
reînnoiesc la anumite intervale de timp, în ritmuri diferite, în funcţie
de tipul de celulă. În ciuda acestui fapt, o boală deja declanşată va
persista. Celulele bolnave mor, sunt înlocuite continuu cu celule noi,
dar şi acestea poartă mesajul de boală! Observaţia a condus la ideea că
celulele au o memorie care le este transmisă şi celulelor noi.
Ulterior, teoria Dr. Deepak Chopra a fost susţinută de cercetările
ştiinţifice ale Dr. Candace Pert – farmacolog, doctor în biologie
moleculară şi biofizică.
El a demonstrat faptul că
reprimarea emoţiilor duce la eliberarea în circulaţia sanguină a unor substanţe
care blochează anumiţi receptori celulari. Receptorii blocaţi ai
celulelor perturbă comunicarea acestora cu restul organismului. Dacă
fenomenul persistă o perioadă îndelungată, sunt create premisele
apariţiei dezechilibrelor în plan emoţional şi fizic, iar în cele din
urmă, apar şi bolile. Însă atunci când ne exprimăm emoţiile şi nu le
reprimăm, receptorii celulari nu se vor mai bloca şi va fi menţinută o
comunicare sănătoasă între celulele corpului nostru.
- “Acceptarea emoţiilor negative duce la sentimente de eliberare, de uşurare, de fericire, de împlinire”
- Ce soluţii ne oferă metoda “Călătoriei” în lumea propriilor noastre emoţii?
- “Călătoria” pune accent pe
exprimarea liberă,
sănătoasă a emoţiilor şi pe acceptarea lor, inclusiv a celor pe care le
considerăm negative, pentru disconfortul evident pe care îl produc şi de
care, uneori, simţim că nu mai putem scăpa niciodată. De multe ori, în
mijlocul unei furtuni interioare, recurgem aproape instinctiv la
reprimarea emoţiilor şi facem orice numai să nu ne confruntăm cu ele.
Brandon Bays ne învaţă cum anume s
ă ne eliberăm de emoţiile negative,
prin acceptarea şi trăirea lor plenară. O astfel de abordare face ca
emoţia negativă să se diminueze şi să dispară în doar câteva minute!
“Călătoria” reprezintă, de fapt, o plimbare imaginară prin tumultul vieţii emoţionale personale,
care este pentru prima dată privită în faţă cu mult curaj. Trecerea
prin toate straturile emoţionale negative, fără să opunem rezistenţă,
până la starea de acceptare, duce la sentimente de eliberare, de
uşurare, de fericire, de împlinire. Este ca şi cum am da la o parte, ca
foile de ceapă, straturi de amintiri dureroase pentru a ajunge în
centru. Şi odată ajunsă în centru, fiinţa intră într-un proces firesc de
vindecare.
- Exerciţiul “Un prietenos bun venit”
- Ne puteţi da câteva exemple concrete ale metodei d-nei Brandon Bays?
- Un exerciţiu recomandat de Brandon Bays este
“Gentle Welcome” (“Un prietenos bun venit”), care presupune o atitudine de totală
deschidere şi curiozitate, specifice copilului mic ce descoperă realitatea înconjurătoare. Se realizează cu ajutorul unui partener şi
se desfăşoară sub forma unei interogări. Partenerul îi adresează o întrebare foarte simplă celui care realizează exerciţiul, de exemplu:
“Cine eşti tu?”.
Atunci,
se evită răspunsul raţional, aşa cum suntem obişnuiţi să facem de obicei. Mintea trebuie doar să observe ce se petrece în corp:
ce senzaţii, trăiri sau stări apar ca urmare a acestei întrebări.
Într-o stare de relaxare profundă, permitem ca răspunsul să iasă la
suprafaţa conştiinţei, fără a-l cenzura. Este posibil ca la început
răspunsul să apară sub forma rolurilor pe care le jucăm în viaţă (mamă,
soră, tată, profesor, medic etc.). Însă dacă mergem mai departe şi vrem
să aflăm cu adevărat cine suntem, putem experimenta o stare de dilatare,
de vastitate, în care ne sunt revelate atributele sufletului nostru.
De aici, de la acest nivel, putem accesa foarte uşor energia autovindecătoare a fiinţei. Exerciţiul ne arată concret
beneficiile atitudinii de acceptare a emoţiilor noastre
pozitive şi negative, ne ajută să înţelegem că ele au de fapt un mesaj
de transmis, iar de fiecare dată când le reprimăm, blocăm accesul la
acest mesaj.
- Pentru un bolnav, nu este mai la îndemână discuţia cu un psiholog?
- Tehnicile “Călătoriei” se realizează împreună cu un specialist
format sub îndrumarea d-nei Brandon Bays. Marele avantaj este că
pot fi aplicate cu succes de oricine,
în orice tip de afecţiune şi dezechilibru, şi te pot elibera de orice
dependenţe, traume, frici sau resentimente. Iar rezultatele sunt
impresionante!
În cazul dependenţelor, pacientul este inclus într-un program (care
este predat în seminariile avansate) şi rămâne o perioadă de timp sub
stricta supraveghere a specialistului format în tehnicile Brandon Bays.
În
traumele emoţionale de orice natură (legate de un
divorţ, de pierderea cuiva drag, de un abuz fizic sau verbal etc.),
primul pas spre vindecare este, de fapt, un act de curaj: presupune
reîntâlnirea cu suferinţa din trecut şi exprimarea durerii
pe care pacientul o poartă în suflet de ani de zile. Pentru eliminarea
fobiilor şi a fricii în general, trebuie identificat evenimentul
iniţial, cauza care a stat la baza lor, apoi urmează vindecarea
amintirii respective.
- “Nu trebuie să fii medic sau psihoterapeut ca să pătrunzi în adâncul propriei fiinţe”
- În ce afecţiuni aţi avut cele mai bune rezultate cu ajutorul acestei metode terapeutice?
- Rezultate spectaculoase am obţinut în anxietate, depresie, atacuri
de panică: mulţi pacienţi şi-au revenit după o singură şedinţă!
Tehnicile Brandon Bays funcţionează foarte bine şi în afecţiuni fizice:
noduli mamari, fibroame uterine, chisturi ovariene, noduli tiroidieni,
infertilitate. Subliniez cazul unei paciente la care, după
numai două “Călătorii”, nodulul mamar şi-a modificat consistenţa şi s-a redus la jumătate!
De asemenea, am constatat ameliorări semnificative
în anumite forme de cancer.
Rapiditatea cu care apar rezultatele dorite diferă de la o persoană la
alta şi depinde de mai mulţi factori: încărcătura emoţională, mecanismul
de reprimare a emoţiilor, gradul de implicare al pacientului pe
parcursul procedeului.
Sursa :
financiarul.ro