„Potrivit lui Lasch, şcoala, ca şi arta, pregăteşte individul pentru societatea de consum. Există un acord general că standardele educaţionale au scăzut considerabil. Conservatorii, spune Lasch, deplâng această situaţie, considerând că de vină e democratizarea educaţiei care ar fi accesibilă în mod real probabil doar unui procentaj de 10% din populaţie. Radicalii, dimpotrivă, celebrează acest fapt, vituperând împotriva vechiului model şcolar “fascist” care-şi propunea, în viziunea lor, să producă genii. Din perspectiva istoricului american, ambele premise sunt false. E uimitor, consideră Lasch, că societatea contemporană a atins o rată de alfabetizare fără precedent, dar în acelaşi timp a creat noi forme de analfabetism. Indivizii se exprimă tot mai greoi, cu un vocabular tot mai redus, sunt tot mai incapabili să facă deducţii logice sau chiar să-şi înţeleagă drepturile prevăzute în constituţie (pp.225-226). Ca urmare, manualele şcolare au fost simplificate, datorită plângerilor că cele dinainte erau mult prea greoaie şi că nu învăţau copiii lucruri practice. Aşa se face că lecţiile de gătit, de sănătate, sexualitate şi multe alte discipline neacademice (care ar fi putut fi învăţate acasă) au înlocuit discipline precum latina sau greaca veche care oricum îşi pierduseră orice utilitate. Dar, în viziunea lui Lasch, motivul pentru care standardele au scăzut nu e pentru că majoritatea care se bucură acum de binefacerile educaţiei e proastă (căci, spune el, standardele au scăzut şi la Harvard sau Princeton care cu greu pot fi socotite instituţii de învăţământ pentru mase).

Fără ca cineva să-l fi ajutat să-şi dezvolte talentele şi capacităţile reale, individul ieşit din şcoală are ca scop să ajungă manager într-o corporaţie de succes. După cum spune Lasch, potrivit unui studiu asupra a 250 de manageri din doisprezece mari companii americane, liderul corporatist nu e atât unul care caută să-şi facă o avere fabuloasă, cât unul căruia îi place “să fie conducător de echipă şi să câştige”, “teama cea mai mare fiind aceea de a fi un loser”. Noul manager este un individ incapabil să dezvolte relaţii personale profunde sau să-şi asume un angajament social, are o foarte mică loialitate faţă de compania la care lucrează şi de aceea îşi alege clienţi puternici pe care să-i poată folosi împotriva companiei, dacă se iveşte ocazia. Aşa cum învaţă o carte de management, spune Lasch, “succesul, în ziua de azi, înseamnă nu doar să fii în faţă, ci să fii în faţa tuturor celorlalţi” (p.92). Potrivit lui Lasch, lumea corporatistă este mediul perfect pentru narcisist pentru că acestuia din urmă i se dă impresia (prin faptul că este tratat drept “partener”, deşi în mod real rămâne nimic mai mult decât un angajat) nu doar că i se oferă, dar că el însuşi îşi menţine deschise posibilităţi nenumărate şi că poate ajunge şi el oricând director de corporaţie. Angajaţii sunt de multe ori conştienţi că sunt manipulaţi (orele lungi petrecute la birou, de exemplu), dar nu-şi permit să răspundă în vreun fel conducerii pentru că acceptă regulile jocului. Astfel, dacă un angajat (partener, de fapt) e dărâmat de oboseală fizic şi psihic, acest lucru nu înseamnă nicidecum că depune nişte eforturi incompatibile cu condiţia umană însăşi, ci doar că ceva nu funcţionează bine în organismul lui, aşa că trebuie să ia nişte vitamine sau să consulte un psiholog. Dacă se simte gol pe interior, acest lucru nu se datorează faptului că-şi cultivă permanent imaginea, lipsită de orice esenţă, ci faptului că nu munceşte, nu călătoreşte, nu cumpără îndeajuns din bunurile de consum care promit să-i umple vidul interior.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu