Află ceea ce oamenii sistemului nu ar vrea să știi niciodată despre strămoșii tăi!Istoria oficială a României vorbește foarte puțin despre traco-geto-daci și-i lasă impresia românului de rând nu numai că traco-geto-dacii nu au însemnat prea mult pentru istoria antică, dar și că neamul lor a dispărut odată cu cucerirea Daciei. Realitatea este însă cu totul diferită, iar sursele istorice și dovezile materiale la care avem acces astăzi demontează minciuna pe care istoria oficială o servește încă românilor.
În contradicție flagrantă cu imaginea traco-geto-dacului barbar, primitiv, pe care unii istorici români cu suflete alogene se chinuie să ne-o inoculeze, mari istorici și filozofi ai antichității ne prezintă o viziune fascinantă a lumii geto-dacilor.
Astfel, în „Legile morale și politice“ transmise de filozoful grec Pitagora (n. cca. 580 î.H. - d. cca. 495 î.H.) se fac zece referiri la valorile superioare ale geților. Iată ce spune Pitagora în “Legea 1143”: “Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți câmpurile sunt fără margini, toate pământurile sunt comune. Și dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, spune Homer“.
Un alt filozof al Greciei antice, Platon (n. cca. 427 î.H. - d. cca. 347 î.H. ), elev al lui Socrate și profesor al lui Aristotel, consemnează în dialogul “Carmides” o discuție între Socrate și Carmides, unde Socrate povestește ce l-a învățat un medic trac atunci când a fost la oaste. Iată, în consemnarea lui Platon, ce îi spune medicul trac lui Socrate: “Zamolxis, regele nostru, care este un Zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ținem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neținându-se seama de corp. Tot astfel, trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, și iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli – pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, zicea medicul, toate lucrurile bune și rele pentru corp și pentru om, în întregul său, vin de la suflet și de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales și în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul și tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindecă cu descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete înțelepciunea.“
Este uluitoare această viziune superioară asupra medicinei transmisă peste milenii de un medic trac de acum 2400 de ani, prin intermediul vocii unui mare filozof antic. Această perspectivă holistică este redescoperită abia astăzi de medicina modernă...
Ca o completare a spuselor de mai sus, istoricul romanizat Iordanes (secolul VI d.H.), în lucrarea “Getica”, vorbește despre geto-daci, la aproape 1.000 de ani distanță, în aceeași termeni apreciativi: “… (Deceneu) i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învăţat morala (…), i-a instruit în ştiinţele fizicii (…), i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare (…). Ce mare plăcere ca nişte oameni viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filozofice, când mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poezia cerului, pe altul proprietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe acesta studiind creşterea şi scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, soarele vrând să atingă regiunea orientală, este dus înapoi spre regiunea occidentală…”
Fără îndoială că teoria “barbarismului” strămoșilor noștri reali este greu să fie menținută în picioare dacă avem în vedere aceste izvoare istorice.
Vorbind despre cel mai mare rege geto-dac, Burebista (care a domnit între anii 82 și 44 î.H.), istoricul grec Strabon (n. 63 sau 60 î. Hr. - d. 21 sau 26 d. Hr.) spune în lucrarea sa, “Geografia”: “Ajungând în fruntea neamului său care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălțat atât de sus prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci încât, în câțiva ani, a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine. Ba încă, a ajuns să fie temut și de romani. Căci trecând plin de îndrăzneală Dunărea și jefuind Tracia până în Macedonia și Iliria, a pustiit pe celții care erau amestecați cu tracii și cu ilirii și a nimicit pe de-antregul pe boii aflați sub conducerea lui Kritasiros și pe tauriști. Spre a putea ține sub ascultare poporul, el și-a luat ca ajutor pe Deceneu, care rătăcise multă vreme prin Egipt, învățând acolo unele semne de prorocire, mulțumită cărora spunea că tălmăcește voința zeilor. Ba încă de un timp fusese socotit și zeu, așa cum am arătat când am vorbit despre Zamolxis.”
Regatul lui Burebista, care, potrivit surselor istorice existente, poate fi apreciat la de cel puțin cinci ori teritoriul actual al României, întins atât la sud cât și la nord de Dunăre, ajunsese atât de puternic încât regele său a devenit chiar un arbitru în conflictul dintre Cezar și Pompei. Cu o armată evaluată de istoricul Iordanes la aproximativ 200.000 de oameni, Burebista era o amenințare pentru Cezar și Imperiul Roman și doar faptul că cei doi mari lideri au fost asasinați în același an, 44 î.H., a făcut să se evite o confruntare de proporții uriașe. Dacia lui Burebista era capabilă să învingă Imperiul Roman. O confruntare între cele două forțe militare ar fi făcut ca istoria Europei să fie astăzi cu totul alta…
Forța militară și determinarea geto-dacilor a continuat să atragă atenția lumii și în secolul următor. Dio Chrysostom (cca. 40 - cca 120) orator grec, scriitor, filozof și istoric al Imperiului Roman povestește într-unul dintre „Discursurile” sale despre o călătorie făcută în ținuturile geto-dacilor: ”Se întâmplă că am facut acum o călătorie lungă, drept la Istru şi în ţara geţilor am ajuns la nişte oameni întreprinzători, care nu aveau răgazul să asculte cuvântări, ci erau agitaţi şi tulburaţi. Acolo, la ei, puteai să vezi peste tot săbii, platoşe, lănci, toate locurile fiind pline de cai, arme şi oameni înarmaţi. Veneam să văd oameni luptând, unii pentru stăpânire şi putere, iar alţii pentru libertate şi pace”. Tot el mai spune că: “Geţii sunt mai înţelepţi decât aproape toţi barbarii şi mai asemenea grecilor.”
Până la urmă, confruntările dintre geto-daci și Imperiul Roman aveau să înceapă. Înainte însă de cucerirea unei părți din Dacia, în anul 106, Imperiul Roman avea să suporte una dintre cele mai mari umilințe. Pentru prima dată în istoria sa, Imperiul avea să plătească tribut dacilor pentru pacea de 12 ani îngăduită de aceștia, după cele două războaie de la Tapae din anii 87 și 88. Referindu-se la această situație, Sfântul Isidor de Sevilla (560-636), unul dintre părinții apuseni ai Bisericii și un savant al vremii lui, spunea: “Roma însăşi, învingătoarea tuturor popoarelor, a trebuit să slujească supusă şi să primească jugul triumfului getic.” Această situație umilitoare pentru romani a fost unul dintre factorii care l-au determinat pe Traian să înceapă expedițiile împotriva dacilor, după cum consemnează istoricul roman Dio Cassius (n. 155 sau 163/164 – d. după 229) în Istoria romană LXVII: “După o ședere de câtva timp la Roma (Traian) el întreprinde o expediție contra dacilor. Gândindu-se la faptele acestora, era mâhnit din cauza tributului pe care romanii trebuiau să-l plătească în fiecare an, și văzând cum puterea și îngâmfarea dacilor sporesc necontenit”.
Nici Eminescu nu a fost străin de acest episod uimitor al istoriei strămoșilor noștri. Marele nostru poet și publicist, pe care îl putem considera fără nicio reținere ca find unul dintre precursorii disciplinei dacologice, spunea cu emoția lui specifică: “Era un popor brav acela care a impus tribut superbei Împărătese de marmură a lumii, Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de dispreț și a fi descendentul unui popor de eroi, plin de noblețe, de amor de patrie și libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost și nu va fi rușine niciodată.“
Din păcate, unii dintre istoricii și arheologii ultimei jumătăți de secol, oameni tributari politicii bolșevice de distrugere a identității poporului român, “se dau” rușinați de adevărații noștri strămoși, invocând diverse surse care ar trebui să ne convingă de primitivismul acestora, ignorând, în același timp, sistematic și cu bună știință, sursele istorice demne de încredere care susțin exact contrariul.
Ce credeți, dragi cititori, veți găsi oare vreuna dintre referințele istorice prezentate în acest capitol în manualele de istorie din învățământul preuniversitar sau din cel universitar? Și dacă nu, putem să-i considerăm loiali României și poporului român pe autorii acestor manuale, în condițiile în care ignoră sursele istorice care îi pun într-o lumină favorabilă pe strămoșii noștri? Iată două întrebări la al căror răspuns ar trebui să medităm!
Daniel Roxin
Extras din cartea “Spiritul dacic renaște”
Cartea poate fi găsită în librării sau poate fi comandată pe internet, pe pagina editurii (www.vidia.ro).
Sursa: http://danielroxin.blogspot.ro
