miercuri, 16 ianuarie 2013

Creează-ți ziua! [documentar]




Pâna acum câțiva ani aveam o mare suspiciune în ceea ce privește sursa informațiilor pe care le preluam și le aplicam în viața mea.
Însă cu timpul mi-am dat seama că prejudecățile mă împiedică să intru în contact și cu alte informații care mi-ar putea face viața mai armonioasă și mai împlinită. Din momentul acestei conștientizări am eliminat complet prejudecățile și am păstrat drept ghidare doar două principii:
1. Spusele lui Buddha:„Nu credeţi în buna credinţă a tradiţiilor, chiar dacă datează de generaţii şi sunt larg răspândite. Nu credeţi un lucru numai pentru că mulţi alţii vorbesc despre el. Nu credeţi în bunele intenţii ale înţelepţilor din vremurile trecute. Nu credeţi în ceea ce v-aţi imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de inspiraţie. Nu credeţi în autoritatea maeştrilor şi a preoţilor. După ce examinaţi totul, credeţi numai în ceea ce aţi verificat şi experimentat singuri şi consideraţi a fi rezonabil după felul vostru de a fi.”
2. Dacă informația poate fi aplicată concret și în urma aplicării acesteia viața mea se îmbunătățește calitativ și se simplifică, atunci orice prejudecată legată de sursa informației este total inutilă.
Despre crearea realității, despre ce anume înseamnă acest lucru și despre explicațiile date de psihologi acestui potențial ce există în fiecare dintre noi am mai postat informații detaliate aici (click) și aici (click).
Acestea fiind spuse, fără alte detalii, vă invit să urmăriți un material video cel puțin interesant și cu foarte mare aplicabilitate în viața noastră cotidiană având în vedere rolul important al subconștientului.
Vizionare plăcută!


Creeaza-ti ziua! from Adina A. on Vimeo.

Sursa: http://adinaamironesei.blogspot.ro

Niciun comentariu: