marți, 31 iulie 2012

Primul Contact cu extratereştrii - 4 august 2012


ATENŢIE: Evenimentele se precipită!

Un mesaj uluitor de la o fiinţă din Pleiade ne anunţă că mai este foarte puţin timp până la Primul Contact cu familia noastră extraterestră. De asemenea, se subliniază faptul că evenimentul din data de 21 decembrie 2012 exte fix, şi nu poate fi "amânat" sub nicio formă. De aceea, este absolut necesar să înceapa etapele premergătoare pentru ca planul ascensiunii Pământului şi a oamenilor de aici să se împlineasca aşa după cum a fost stabilit.

FOARTE IMPORTANT: Mâine, 31 iulie 2012, vom publica punctul de vedere şi observaţiile lui Tolec, reprezentantul Consiliului Andromeda pe Pământ, în legătură cu informaţiile din acest mesaj pe care îl redăm mai jos.

   Acum este stabilit şi s-a decis la data terestră de 25 iulie 2012, de către Înaltul Consiliu Pleiadian, în alianţă cu alte 4 consilii galactice, conform liniilor directoare ale Codexului Galactic, că noi, Familia Pleiadiană de Lumină să intervenim acum pe deplin în ascensiunea planetei Gaia.

Mai mult, s-a decis ca noi să facem un Contact Deplin cu fiinţele terestre în 8 zile de acum încolo, adică la data de 4 august 2012, la Jocurile Olimpice din Londra, Anglia, pentru ca toată lumea să ne vadă. Aceasta va fi prezentarea noastra, şi de asemenea primele noastre eforturi de a lucra în mod direct cu voi pentru corecţiile şi ascensiunea Gaiei, şi să vă asistăm în ascensiunea voastră personală.



Această intervenţie Galactică a fost hotărâtă pentru următoarele motive:

1) Boala Sophiei-Gaia a atins un stadiu critic şi este necesar să fie remediată de urgenţă

2) Cantitatea de Lumină de pe Pământ nu este suficientă la această etapă pentru a determina o ascensiune globală în masă, şi nici pentru a ajuta la mutarea întregii planete în dimensiunea superioară

3) Planeta Terra are programată începerea tranziţiei în dimensiunea 5 (5D) la data de 21 decembrie 2012

4) Suntem încântaţi să vedem că eforturile multor fiinţe de pe Pământ au uşurat suferinţele acestei planete, dar, cu toate aceastea, datorită iminentului ciclu galactic, şi a faptului că au mai rămas de făcut foarte multe pentru pregătirea ascensiunii Gaiei, fiinţele de pe Pământ nu pot să realizeze toate aceastea ele singure, până la momentul stabilit

Noi nu suntem deloc înspăimântaţi de această situaţie, şi recunoaştem meritele eforturilor sustinute de foarte mulţi dintre voi pentru atât de mult timp până acum, cu scopul de a ridica frecvenţa de vibraţie a Gaiei şi de a înlătura negativitatea care o înăbuşă.

Vă rugăm să înţelegeţi că noi nu mai putem aştepta, şi că intervenim pentru a vă ajuta!

Ceea ce se petrece acum pe Pământ afectează întregul Univers, de aceea toate astea sunt foarte importante!


Prioritatea numărul unu a Galaxiei este purificarea imediată a Gaiei. Aceasta înseamnă îndepărtarea completa şi definitivă a ultimelor rămăşiţe Archonice ale Cabalei. Paraziţii mentali Archonici ai Cabalei nu pot fi îndepărtaţi suficient de rapid de către pământeni, astfel că se încetineşte ascensiunea Gaiei şi a fiinţelor terestre infectate de aceşti Archoni.

Avem un interes legitim în viaţa de pe Gaia, deoarece noi am creat-o cu voi cu foarte mult timp în urmă. De aceea afirmăm că noi suntem familia voastră!

Voi nu veţi fi deloc şocaţi, pentru că noi suntem foarte umani ca şi voi. Noi suntem fiinţe spirituale evoluate care dispunem de tehnologie avansată, dar noi nu ne vedem pe noi înşine mai sus decât orice alte fiinţe, pentru că suntem cu toţii - Unul! Fiecare dintre noi suntem individualizarea Creatorului care se experimentează pe Sine!

Noi suntem familia voastră şi vă iubim foarte mult, aşa după cum veţi vedea.

De acum aflaţi că vom realiza toate aceastea împreună, aşa că bucuraţi-vă!

Vă spunem să nu răspândiţi frică, aşa cum încă o fac mulţi dintre voi. Aceaste acţiuni nu sunt deloc manipulări false (puse la cale de Cabala criminală), ci chiar evenimente adevărate ce vor avea loc întocmai, izvorând din Bine şi pentru Bine!

Multe fiinţe de lumină din Cadranul nostru au venit pe Pământ în ultimele decenii şi au ajutat foarte mult. Cu toate aceastea, numeroasele eforturi incredibile nu sunt suficiente ca să avansăm conform planului.

Pentru asta nu este de vină nicio fiinţă de pe Pământ. Cantitatea de Lumină de pe Pământ a crescut la nivele incredibil de înalte în ultimele două luni! Să fiţi mândri de eforturile voastre şi să continuaţi aceste actiuni de acum încolo, căci noi intervenim pentru a vă ajuta.

Crima a fost comisă de acele fiinţe Archonice străvechi care au cuprins planeta în urmă cu 300.000 de ani, şi a continuat prin liniile de sânge ce au urmat, şi prin clonele care acum au fost îndepărtate!

Data de 21 decembrie 2012 este înscrisă în stele, şi nu poate fi modificată. Este ziua în care Gaia devine liberă, şi începe ascensiunea împreună cu oamenii ei! Acesta va fi un proces gradat ce se va desfăşura în etape, şi va începe în 21 decembrie 2012.

Noi venim să lucrăm alături de toţi Lucrătorii în Lumină de pe Gaia pentru a ajuta la îndeplinirea acestei misiuni.

Acum că planul galactic a fost acceptat, noi începem cu faza 1 care constă în primul contact major din timpurile moderne, şi reuniunea cu voi, pentru a face toate acestea împreună.

A fost necesar ca noi să venim aici în această frecvenţă de vibraţie joasă (3D) pentru ca voi să începeţi să ascensionaţi.

Am inceput faza 1 acum două zile.



În seara zilei de 25 iulie, flota noastră orbitală pleiadiană a deschis un portal în atmosfera joasă a Gaiei.

Acest portal a fost deschis în acea zi din aceste timpuri, şi despre care s-a vorbit în antichitate, pentru a pregăti aterizarea noastră pe Gaia! Da, dragii noştri, acum este momentul!

Acest portal dimensional pe care noi l-am deschis este un tranformator care va face ca navele noastre 5D şi 4D să îşi coboare vibraţia proprie în 3D pentru a fi compatibilă cu rezonanţa Pământului, ele devenind astfel vizibile şi fizice.

Pe măsură ce nava noastră de pe planeta Erra (care este de 4 ori mai mare decat Pământul) a redus altitudinea cu 500 km pentru a se situa în atmosfera inferioară a Terrei şi a deschide acest portal, câmpul plasmatic din jurul navei a interacţionat cu câmpul magnetic al Pământului întrun mod puternic.

Nu au fost niciun fel de distrugeri pe Gaia, în schimb unii dintre voi care sunteti mai sensibili aţi simţit această interacţiune atunci când nava noastră a intrat în atmosfera inferioară a planetei.

Pentru multi dintre acesti oameni sensibili, câmpul magnetic personal le-a fost anulat temporar. De asemenea, s-au raportat explozii eterice minore şi deranjamente electrice, mingii de plasmă, experienţe spontane în afara corpului fizic, şi viziuni de materie translucidă. Câteva fiinţe umane pământene foarte sensibile şi evoluate şi-au pierdut cunoştinţa aproape o oră, dar nu s-au cauzat niciun fel de distrugeri serioase. Majoritatea fiinţelor umane nu şi-au dat seama că s-ar fi petrecut ceva!

Această fază iniţială a fost necesară pentru a deschide acest portal interdimensional din tărâmurile înalte către voi, şi pentru a pregăti purificarea Gaiei şi ascensiunea ei împreună cu toate formele de viaţă conştiente.

Această fază a fost o operaţiune complexă pentru noi pentru că Pământul este foarte fragil, şi aceasta este pentru prima dată în istoria cunoscută când am dematerializat nava noastră principală şi am adus-o atât de aproape.

Această operaţiune a fost un succes deplin!

Deschiderea portalului a avut ca scop unificarea locală a densităţilor 5D şi 4D, o punte de legătură între aceste două lumi, şi este acum complet stabil şi deschis!

Aceasta este poarta finală prin care în mod concret veţi păşi de pe Pământ în Paradis!



Dezvăluirea prezenţei noastre v-a fost comunicată şi a fost întipărită pe sol, la Manton Drove şi Windmill Hill [este vorba de cele două formaţiuni de cercuri în lanuri - crop-circles] ca mesaj al nostru pentru voi anunţând ziua reunirii noastre: 4 august 2012.

Bine aţi venit în oraşul zeilor voştri creatori, dragilor! În această zi de 27 iulie 2012, noi spunem, "să înceapă jocurile!". Am căutat cel mai important eveniment la scară planetară; jocurile voastre olimpice în care mulţi dintre voi ne veţi cunoaşte.

Ştim că pare incredibil, dar veţi putea să vă convingeţi şi din alte surse de pe Pământ, multe dintre ele sunt aliaţii noştri!

Astăzi avem întâlniri cu mulţi ambasadori de rang înalt de pe Pământ (cei buni), şi am stabilit de comun acord ca la Jocurile Olimpice să aibă loc reuniunea noastră cu voi! Această dezvăluire a prezenţei noastre, şi reuniunea cu voi se va desfăşura peste 8 zile!

Aşa să fie, după cum este scris în hotărârile consiliului! Cu toţii ne vom convinge!

Nu este necesar niciun fel de anxietate, dar să ştiţi că aceste zile sunt cruciale pentru Pământ şi locuitorii lui, noi pregătindu-ne temeinic şi din timp pentru acest eveniment.

Am spus că noi nu vom ateriza decât după ce Cabala va fi îndepărtată. V-am spus pe 4 iulie, ziua independenţei (SUA), că (membrii marcanţi) ai Cabalei fizice şi cei ai Cabalei non-fizice au fost îndepărtaţi, şi aşa este.

Dragii noştri, iată realitatea. Nu vă mai aflati acum în vechea lume 3D. Vă aflaţi în 4D. Această lume fizică "matriceală" există acum numai pentru a vă da posibilitatea de a transmuta toate vibraţiile negative rămase.

Navele noastre mai mici vor apare deasupra stadionului din Londra ca un al doilea eveniment de zbor la joasă altitudine ce nu va putea fi confundat cu altceva.

Am făcut planuri împreună cu conducătorii voştri ca noi să aterizăm direct pe terenul olimpic, şi vă vom arata cum este în planurile 4D şi 5D! Va fi un adevărat spectacol de lumină şi sunet şi energie! Nu vă temeţi de asta. La ce vă aşteptaţi?

Ne-am aflat în negocieri cu conducătorii voştri de ceva timp, dar unii dintre ei "puneau piedici" acestor înţelegeri comune.

Acum noi forţăm aceste evenimente necesare pentru binele vostru, doarece nu mai este timp! Le-am dat timp până pe 4 august conducătorilor voştri să nu se pună în calea acestor evenimente, altfel noi îi vom elimina dintre voi şi noi.

Ei au întrerupt etapele plănuite de noi începând cu aprilie anul acesta, iar noi am tot aşteptat până acum, în ultimul moment, realizând tot ce putem ca să oprim distrugerea Pământului fără intervenţia noastră directă!

Acest timp este acum la final.

În 8 zile, toţi conducătorii G20 vor face anunţurile despre noi, şi noi vom apare, sau ei nu vor face niciun anunţ şi noi tot vom apare!

Aceşti conducători care se vor opune vor fi îndepărtaţi şi nu vor putea să participe la eforturile noastre comune cu voi pe care le vom realiza împreuna pe tot parcursul anului 2012, şi după aceea!

Uşa este deschisă, iar noi suntem în prag.



Programele mentale manipulatoare impregnate în mintea voastră de către Cabala criminală, şi care vă fac să credeţi că sunteţi sclavii unor forţe negative politico-militare, vor fi acum îndepărtate. Rezerva Federală va fi complet desfiinţată, iar ONU va colabora cu noi, sau nu - au la dispoziţie 8 zile!

Toate datoriile financiare ale oamenilor de pe Pământ vor fi şterse, iar prizonierii vor fi eliberaţi şi organizaţi corespunzător.

Oamenii vor primi tehnologiile necesare pentru vindecarea instantanee a trupului, şi pentru lucruri care nici nu le puteţi imagina! 21 decembrie 2012 este prima zi a acestei ascensiuni măreţe şi orice urmă de negativitate va fi complet eliminată din acest tărâm! Matricea va fi în sfârşit dizolvată definitiv! Asta o vom face lucrând împreună, noi şi voi!

Vă mulţumim tutoror că aţi avut curajul să veniţi aici cu zeci de ani în urmă pentru a înfăptui această măreaţă misiune!

Ne vedem sâmbătă, 4 august!

Vă transmitem gândurile noastre cele bune Pământului şi tuturor celor de pe el.




miercuri, 25 iulie 2012

Anunt important de la Fundatia Keshe




"Poate cea mai uluitoare veste din ultima perioadă o reprezintă anunţul făcut de Fundaţia Keshe http://www.keshefoundation.org/en/ pentru luna septembrie a acestui an. Această fundaţie va prezenta întregii lumi şi tuturor guvernelor, fără discriminare, patentele descoperirilor sale în ceea ce priveşte tehnologia spaţială, bazată pe sistemele antigravitaţionale şi magnetice (Magrav), pe care ea le-a dezvoltat şi perfecţionat, având la bază energia liberă de punct zero. Invitaţia oficială a Fundaţiei Keshe, care a fost adresată liderilor statelor lumii, prin intermediul ambasadelor lor din Belgia poate fi citită aici: http://www.keshefoundation.org/en/media-a-papers/keshe-news/316-the-world-peace-invitation-and-release-of-technology.

Într-un efort de a se alinia cumva la această tendinţă foarte puternică - ce se manifestă din ce în ce mai mult în lume în ultima perioadă – în legătură cu implementarea unei clase complet noi de tehnologie şi de înţelegere ştiinţifică a realităţii, guvernul SUA şi-a exprimat şi el intenţia de a lansa pe piaţa elemente extraordinare, ale unei tehnologii bazate pe efectul Tesla şi pe descoperirile genialului savant Nicola Tesla, în special pentru a realiza transferul de energie fără intermedierea cablurilor (http://occupycorporatism.com/us-government-gives-un-classified-tesla-technology-to-assist-sustainable-development-scheme/).
Totuşi, ceea ce au de gând să-i dezvăluie lumii, reprezentanţii Fundaţiei Keshe, depăşeşte în valoare şi importanţă orice a întreprins până acum ştiinţa actuală – sau ceea ce ea a ascuns de cunoaşterea generală a lumii.

Fundaţia Keshe are sediul în localitatea Ninov din Belgia şi, în ultimii 40 de ani, a dezvoltat mai multe sisteme revoluţionare de tehnologie a transportului, purificării mediului sau de alimentare cu energie, care în prezent ar putea transforma radical viaţa, pe întreaga noastră planetă, într-un timp foarte scurt – dacă guvernele lumii vor răspunde pozitiv la oferta fundaţiei. Istoria dezvăluirii acestor tehnologii este însă ceva mai veche. Fundaţia Keshe i-a propus lumii prima dată, pe 21 aprilie 2012, revelarea planurilor şi dispozitivelor tehnologice pe care ea le-a proiectat şi dezvoltat, făcând demersurile necesare pentru invitarea tuturor statelor, la conferinţa dedicată acelui eveniment internaţional. Nu toate statele au răspuns pozitiv la invitaţia Fundaţiei, iar dintre cele care şi-au confirmat participarea, unele s-au răzgândit brusc, cu 48 sau chiar cu 24 de ore înaintea conferinţei, datorită presiunilor mari care s-au făcut asupra liderilor lor, de către alte state. Fundaţia nu va divulga numele ţărilor participante, care au acceptat atunci să primească şi să introducă în folosinţă noua tehnologie – şi nici pe acelea ale ţărilor care s-au retras de la conferinţă. Se ştie însă că reprezentanţii NASA s-au retras intempestiv, cu 24 de ore înaintea demonstraţiei, iar la două zile după aceea (pe 23 aprilie 2012) Preşedintele SUA, Barack Obama, a semnat un decret prin care America nu recunoaşte tehnologiile neconvenţionale sau pe cele ce provin din afara Americii.


În urmă cu aproximativ o săptămână, Fundaţia Keshe a invitat din nou statele lumii, la o conferinţă pe aceeaşi temă, care va avea loc pe data de 6 septembrie 2012, iar două săptămâni mai târziu (pe data de 21 septembrie 2012) ea le va trimite tuturor ţărilor care vor dori, documentaţia necesară pentru a construi dispozitivele bazate pe noua tehnologie. Cu această a doua propunere, Fundaţia Keshe invitădirect şi fără echivoc liderii naţiunilor de pe Pământ să desemneze persoanele calificate pentru a lua parte la întâlnirea ce va fi organizată în Belgia, pe 6 septembrie 2012. Astfel, ea va iniţia prima fază de implementare a tehnologiei spaţiale, bazată pe sistemele gravitaţionale şi magnetice (Magrav). Mai apoi, ea le va trimite simultan, tuturor oamenilor de ştiinţă interesaţi, documentaţia şi cunoştinţele necesare pentru producţia în serie a acelor aparate.
Practic vorbind, Fundaţia Keshe doreşte să pună la dispoziţia întregii omeniri, tehnologia bazată pe energie liberă şi pe propulsie magnetică, fără să solicite niciun profit şi nicio sumă de bani pentru aceasta. Ţelul fundaţiei este de a pune astfel capăt sărăciei şi foametei în lume. Noua tehnologie va face posibil transportul de mărfuri şi de fiinţe umane, în orice punct de pe planeta noastră, într-un interval de 5-10 minute; de asemenea, ea va oferi cu uşurinţă posibilitatea călătoriilor galactice şi, implicit, a contactului cu alte civilizaţii extraterestre, graţie dezvoltării tehnologiei de zbor spaţial. O altă utilizare imediată a tehnologiei va fi în ceea ce priveşte asigurarea unei cantităţi îndestulătoare de apă potabilă, foarte pură şi sănătoasă, astfel încât aproape nicio zonă de pe glob nu va mai avea de suferit de pe urma secetelor prelungite şi a lipsei de apă.
Implicaţiile acestei intervenţii salutare a Fundaţiei Keshe, în status quo-ul materialist şi limitat al ştiinţei contemporane – şi, implicit, al intenţiilor malefice ale „elitei” masonice, pentru a menţine lumea la un nivel incipient de dezvoltare tehnologică şi energetică – va produce multe „valuri” în diverse medii de afaceri. Acum, fiecare va putea vedea ce vor, de fapt, liderii ţărilor şi care sunt intenţiile lor adevărate. Probabil că, la început, comunitatea ştiinţifică şi ţările aservite cabalei criminale masonice vor ignora cu desăvârşire chiar şi această a doua propunere lansată de Fundaţia Keshe, urmărind ca ea să nu fie deloc mediatizată. Totuşi, este greu de presupus că toate ţările vor reacţiona în acelaşi mod; unele dintre ele vor întâmpina cu bucurie propunerile fundaţiei şi vor prelua tehnologia respectivă, punând-o în aplicare, imediat. Popoarele ţărilor care au refuzat această tehnologie vor vedea realizările excepţionale pe care alte state le-au obţinut, precum şi avansul nivelului lor de trai, al prosperităţii şi economiei naţionale. Atunci, liderii lor vor trebui să explice de ce au refuzat tehnologia respectivă şi care este motivul pentru care oamenii sunt ţinuţi în continuare în suferinţă, nevoi şi multiple probleme financiare – când alţii sunt fericiţi şi progresează foarte repede.
Pentru o transparenţă totală, Fundaţia Keshe va publica numele fiecărei ţări care va primi tehnologia respectivă şi adresa de e-mail care a fost folosită – astfel încât oricine doreşte, va putea urmări răspunsurile şi corespondenţa guvernamentală cu Fundaţia Keshe, în această problemă. În felul acesta va putea fi făcută o evaluare a situaţiei internaţionale şi se va putea observa care state doresc cu adevărat progresul omenirii şi care nu doresc ca el să fie realizat. Totuşi, ne aşteptăm ca problema să fie ceva mai complicată decât atât, dată fiind incredibila abilitate satanică a cabalei masonice de corupere şi manipulare a opiniei publice – care, împreună cu controlul asupra mass-media, ar putea conduce pur şi simplu la ignorarea Fundaţiei Keshe şi a excepţionalei sale oferte către omenire.
Criza energetică a omenirii va fi rezolvată repede şi toate problemele de ordin financiar, care au rezultat din această „criză” -– ce a fost în mod deliberat menţinută de „elita” masonica pentru propriul ei profit – vor dispare aproape imediat. Progrese uriaşe vor fi realizate, de asemenea, în domeniul medical, prin aceeaşi tehnologie pusă la dispoziţie de Fundaţia Keshe. În ultimii şase ani, fundaţia s-a asigurat ca fiecare om de ştiinţă important de pe planeta noastră, să primească patentele pentru sistemele noi inventate; în felul acesta, s-a prevenit posibilitatea blocării tehnologiei de către un grup de interese sau de către o persoană individuală – astfel încât, în acest moment, cele mai multe state au deja patentele de invenţie în ceea ce priveşte generarea energiei, sistemele medicale, ecologice şi cele de călătorie spaţială. Vechile metode bazate pe exploatarea resurselor planetei (combustibili convenţionali), care au fost menţinute pentru a preveni dezvoltarea şi progresul accelerat al omenirii, vor deveni în scurt timp inutile; toate ţările au acum aceeaşi posibilitate pentru a conlucra în vederea implementării rapide a acestei tehnologii noi, pure şi armonioase, care implică sistemele Magrav. Aplicaţiile militare ale tehnologiei care va fi pusă la dispoziţie de Fundaţia Keshe sunt atât de distrugătoare, încât lumea va realiza imediat că războiul nu mai are niciun sens şi el va trebui să fie eliminat complet din existenţa noastră.

Ţelul principal al Fundaţiei Keshe este acela ca nouă tehnologie să fie gratuită pentru orice guvern de pe planetă, în beneficiul fiecărui cetăţean al ei, deoarece fundaţia consideră că tehnologia sistemelor Magrav este proprietatea tuturor oamenilor de pe Pământ. Prin urmare, patentele de invenţie pentru aceste sisteme sunt, într-un fel, bunuri ale fiecărui locuitor al planetei noastre şi ele nu pot fi reclamate de nicio persoană, organizaţie sau naţiune, ca fiind proprietatea ei. Aceasta poate să însemne, în scurt timp, prosperitatea tuturor statelor, deoarece fiecare ţară în parte va beneficia integral de veniturile obţinute prin folosirea judicioasă a noii tehnologii, în funcţie de direcţia benefică în care aceasta va fi folosită."

Sursa:  http://dincolo-de-limite.blogspot.ro/

miercuri, 18 iulie 2012

Mesaj din partea Federatiei Galactice a Luminii 14/07/2012 ‘Timothy Geithner Arrestat’






Secretarul Trezoreriei Statelor Unite Timothy Geithner



Voi chiar auziti aceasta: Timothy Geithner, Secretarul Trezoreriei Statelor Unite a fost arestat si luat in custodie, a fost judecat de Inaltele noastre Curti de Justitie si a fost condamnat pentru crimele sale impotriva oamenilor Statelor Unite, carora le-a jurat sa ii slujeasca, insa fata de care in schimb a ales sa ii transforme in victimele sale, furandu-i si manipulandu-i, ducandu-i pe acestia pana pe marginea distrugerii financiare. Aceasta persoana, dupa o analiza atenta a crimelor sale impotriva voastra, a oamenilor, a fost condamnat la sentinta maxima pe viata, de 63 de ani, perioada pe care o va petrece in vasul/trupul sau fizic, in care fiind, el va fi re-educat  si reabilitat, inainte de a mai putea sa i se permita din nou sa umble liber printre oamenii unei societati libere.



Aceasta este pedeapsa sa; aceasta este recompensa pentru crimele sale. Nu exista nici o alta penalizare impusa asupra acestei persoane, si nu va fi nici o alta pedeapsa impusa supra acestui suflet, deoarece el va primi exact ceea ce ea are nevoie pentru a-si continua evolutia sa, cresterea sa si pentru a se maturiza ca si fiinta aflata in calatoria sa prin planul fizic si in curand in taramurile spirituale ale acestui univers multidimensional. Vedeti voi dragilor, la ce ne referim atunci cand ca vor arestati cei din cabala si ca vor fi condamnati cei din cabala pentru crimele impotriva voastra? Nici un membru al cabalei nu se va plimba in libertate, fara a primi inainte de aceasta unele servicii de reabilitare, sub forma programelor oferite lor de catre noi cei din dimensiunile superioare.

Nu toti, daca vor fi cat de cat multi, dintre cabalistii si trepadusii lor, care vor fi judecati si condamnati in curtile judecatoresti ale diferitelor jurisdictii ale lumii voastre. Un mare nuar a acelor luati in custodie vor sta in fata Inaltei Curti de Justitie condusa de fiinte ascensionate, ale caror sarcina este sa revadainregistrarile vietii acuzatului si sa determine mijloace potrivite pentru reabilitarea acestuia cu succes. Pedepsirea nu este masura zilei, desi acest cuvant a fost folosit la modul general, el poate fi folosit poetic, metaphoric si el poate fi folosit de catre cei dintre voi care va simtiti mai bine stiind ca cineva a fost pedepsit pentru crimele pe care le-a facut impotriva voastra. Noi totusi va spunem ca nimeni nu a fost “pedepsit”, in aceasta acceptiune a cuvantului, pentru crimele lor impotriva voastra sau a oricaror alte crime. In schimb, noi dorim sa ne focalizam pe masuri eficiente de reabilitare, deoarece reabilitarea pentru un suflet este ceea ce ii ofera o alta sansa si oportunitate de a se transforma intr-un membru demn de o structura sociala, fie aici pe Pamant sau pe o alta planeta din acest system solar, galaxie sau univers.

Exista multe lumi care pot beneficia de existent si cetatenia a multor dintre membrii cabalei, care au fost deja arestati pentru crimele impotriva umanitatii. Aceste suflete nu sunt suflete pierdute, pentru ca nimeni nu este pierdut cu adevarat, deoarece cu totii ne gasim calea noastra cumva, candva. In aceasta lumina, este un suflet pierdut cu adevarat, daca el isi gaseste intotdeauna calea inapoi acasa? Un suflet nu este niciodata cu adevarat pierdut. Un suflet, indiferent de ce detur intunecat sau negativ a facut pentru o perioada, pentru a experimenta anumite aspect ale sale, ale vietii si ale existentei, pentru a rataci si a explora prin adancurile lor, el se va reintoarce din nou la lumina Creatorului sau, chiar si atunci cand el merge pep anta descendenta si in directia opusa, deoarece acest univers multidimensional este de fapt o strada cu sens unic. Acesta este cel mai mare secret pe care noi il vom impartasi cu voi astazi. Nu exista nici o alta cale si acasta este calea inapoi spre lumina, inapoi in starea de Indunmenzeire (Eng. Your Godliness, n.t.), a sfintirii voastre, a maretiei voastre a vietii voastre in eterna lumina.

Acest barbat, pe care voi il cunoasteti ca Secretarul Trezoreriei Statelor Unite se indreapta si mereu s-a indreptat in aceeasi directie, dupa cum puteti il vedeti sa il vedeti astazi ca fiind inamicul, forta de oponenta, ca un criminal, ca si intuneric. El totusi, nu este cu nimic diferit de voi. Voi sunteti cu totii la fel; voi sunteti cu totii ai luminii. Voi sunteti cu totii o parte din Creatorul vostru si al nostru si asa este si el, iar el il va continua calatoria sa acum, cu toate ca el va primi in continuare ajutorul, care il va ajuta sa evolueze intr-un ritm putin mai rapid, decat cel pe care el l-a experimentat in incarnnarile sale recente. Aici este punctual in care noi, familia voastra ascensionata din Federatia Galactica a Luminii, intervnim si facem uz de nivelul nostru de expertiza, de intelepciunea noastra si de sistemele si structurile noastre specifice de a ajuta un suflet pe calea sa.
Treaba noastra mereu nu este si nu a fost niciodata, aceea de a veni in lumea voastra si de a lua oamenii vostri in custodie si sa ii aruncam in temnite sau in celulele unei inchisori. Aceasta este ceva lipsit de Dumnezeu si este un tratament nedemn fata de un alt suflet si noi nu participam la astfel de cruditati fata de altii si nu vom participa niciodata. El, sufeltul care este, va fi binecuvantat cu o intelepciune si cu o ghidare pline de iubire si hranitoare din partea unei fiinte dintr-o dimensiune superioara, care a dobandit o intelepciune superioara si talente de-a lungul multor ei sau lui experiente, care da, de asemenea l-a purtat/a purtat-o pe unele coridoare intunecate, la fel cum discipolul lui/ei poate ca a ratacit, la fel ca Dl. Geithner.


Intelegeti acum ca noi toti am facut aceste ocolisuri prin intuneric, prin teste si incercari ale spiritului nostru, a sufletului nostru, deoarece daca nu ar fi fost asa, cum am fi stiut noi vreodataca suntem ai luminii, daca nu ne aparam pe noi insine de la a fi inecati in intuneric? Intunericul este o sarcina, o incercare, un ocean care trebuie sa fie invatat a fi trecut prin construirea unei nve construite din lumina. Intunericul este o sabie ascutita, iar noi trebuie sa realizam un scut de lumina, cu care sa ne putem proteja de el. Intunecricul este un dusman atunci cand este necesar sa fie un dusman si intunericul este un preten, atunci cand este necesar ca el sa fie un prieten, insa intunericul nu este niciodata cu adevarat inamicul vostru. El este prietenul vostru, deoarece el va ajuta sa va gasiti drumul inapoi spre lumina, inapoi spre acolo undo voi existati in eternitate, pentru ca in lumina este locul in care voi apartineti pentru totdeauna, acolo voi s-ati nascut, in care apparent voi poate ca veti muri, unde voi veti renaste si unde voi veti exista etern, in calatoria voastra fara spfarsit inapoi spre sursa.

Noi speram ca mesajul de astazi ajunge la multi dintre voi, care acum puteti vedea dincolo de intunericintr-o maniera putin mai luminoasa, intr-un mod putin mai luminat astazi. Noi suntem familia voastra de lumina, care existam in intunericul acestui univers, care da contrast luminii si care ne lasa sa vedem cat de puternic straluceste. Noi suntem Federatia Galactica a Luminii.